Homepage Media Comunicate de presă Comunicate de presa - Rosia Montana Gold Corporation 1.000 de familii rămân fără sursă de venituri, odată cu reducerea activității la compania Roșia Montană Gold Corporation

1.000 de familii rămân fără sursă de venituri, odată cu reducerea activității la compania Roșia Montană Gold Corporation

 

  • Începând cu luna aprilie, circa 1000 de familii își vor pierde o sursă esențială de venituri prin reducerea activității companiei, care a dus la disponibilizea colectivă a majorităţii angajaţilor și sistarea tuturor programelor sociale și de investiții în zonă;
  • Compania RMGC este nevoită să ia această măsură din motive obiective – întârzierile nejustificat de mari în procedurile de autorizare a proiectului minier de la Roşia Montană și incertitudinea cu privire la finalizarea acestor proceduri au făcut ca decizia privind restructurarea să nu poată fi evitată;
  • În ciuda faptului că este nevoită să desfiinţeze peste 80% dintre posturi, compania RMGC îşi menţine disponibilitatea de a investi resurse financiare importante pentru a dezvolta cea mai modernă mină auriferă din România. Astfel, RMGC speră ca restructurarea să fie doar o măsură temporară, până când guvernul va aviza proiectul minier, ceea ce va permite companiei să angajeze mii de oameni. 


București/ Roșia Montană, 31 martie 2014 – Din cauza întârzierilor nejustificat de mari în evaluarea și avizarea proiectului minier de la Roșia Montană, în ciuda eforturilor companiei, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) este constrânsă să-şi reducă foarte mult activitatea, măsură care va duce la disponibilizarea a circa 80% dintre angajați. Compania va depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă și la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba planul de restructurare, care presupune un program de concedieri colective, făcând toate eforturile posibile pentru a diminua impactul social al acestei măsuri.

Cumulat, circa 1.000 de familii din zona minieră a Munţilor Apuseni vor fi afectate de reducerea activității companiei miniere, astfel:

  • 367 dintre cei 481 de salariați ai RMGC își vor pierde locul de muncă începând cu luna aprilie 2014; 
  • peste 100 de locuri de muncă din programele sociale finanțate de RMGC se vor pierde ca urmare a reducerii de activitate; 
  • peste 300 de locuri de muncă de la companiile furnizoare de bunuri și servicii (materiale de construcții, transport, reparații auto, alimente, papetărie, echipamente IT, servicii de arhitectură și proiectare etc) din Roșia Montană, din zona Munților Apuseni și din județul Alba se estimează că se vor pierde; 
  • 283 de beneficiari ai programului social pe care RMGC l-a derulat în Roșia Montană și în zonă au rămas fără niciun sprijin.

“Din păcate, în loc ca acum să angajăm mii de oameni așa cum ne-am pregătit, ca să începem să construim mina, ne vedem nevoiți să concediem 80% dintre angajați, deși șomajul în zonă este uriaș și nu există alternative viabile în acest moment. Este foarte grav că suntem în situația să oprim sursa de venit pentru peste 1.000 de familii din zonă – oameni care sunt mineri din tată în fiu și care nu au alte opțiuni. Am proiectat o mină de ultimă generație, care respectă cu strictețe legislația românească și europeană, utilajele așteaptă în depozit începerea activității și suntem gata de implementarea proiectului minier de la Roșia Montană. Suntem în continuare convinși că România ar trebui să decidă aprobarea proiectului minier de la Roșia Montană, iar atunci compania va putea să își reîntregească forța de muncă și mai mult, va mai angaja alte mii de oameni, ca să construim și să punem în funcțiune această mină modernă,” a declarat Dragoş Tănase, director general al RMGC.
 
Compania RMGC deține o licență valabilă de exploatare minieră pentru zăcământul de aur și argint de la Roșia Montană. RMGC va menține, la un nivel restrâns, activitățile care permit păstrarea licenței miniere și continuarea avizării proiectului, la care se adaugă și un nivel minim de activități administrative și de suport. Se va reduce la minimum numărul angajaților implicați în alte activități care în acest moment sunt stopate sau foarte mult restrânse – cum ar fi construcții, restaurarea obiectivelor de patrimoniu, cercetarea și restaurarea galeriilor miniere, restaurarea caselor din centrul istoric al localității, activități de relocare, comunicare etc. Astfel:

  • lucrările de amenajare a galeriei Cătălina Monulești vor fi suspendate; 
  • lucrările de proiectare și reabilitare ale Centrului Istoric al Roșiei Montane vor fi suspendate; 
  • lucrările de amenajare a unităților de primire turiști (hotelul “Primăria Veche” precum și pensiunea din Școala Veche) vor fi suspendate; 
  • toate programele de asistență socială și comunitară vor fi suspendate.


Prin blocarea investiției miniere și în absența evidentă a altor investiții de anvergură, viitorul Roșiei Montane este incert. Oamenii din zonă riscă să vadă cum localitatea se năruie sub ochii lor, deși marea lor majoritate au susținut, în repetate ocazii, inclusiv la referendumul local desfășurat în decembrie 2012, că vor ca tradiția minieră, veche de două mii de ani, să meargă mai departe.  

Dincolo de efectele sociale, întreruperea programelor de investiții și restrângerea activității companiei miniere pot duce la degradarea ireversibilă a patrimoniului cultural, la pierderea tuturor progreselor făcute până acum în cercetare și restaurare, precum și la agravarea problemelor de mediu existente. Efectele sociale vor fi resimțite pe termen lung, prin depopularea continuă a zonei, tinerii fiind nevoiți să plece în căutarea locurilor de muncă. Mai mult decât atât, o zonă în degradare și în curs de depopulare are șanse tot mai reduse să atragă alți investitori, mai ales că istoricul proiectului minier este un precedent deloc încurajator pentru alte companii în căutare de destinații pentru viitoarele lor afaceri.
 
Pe parcursul anului 2013, proiectul Roșia Montană a fost evaluat de o comisie interministerială, de o comisie interparlamentară specială și de toți membrii parlamentului României, fără a exista un răspuns final cu privire la autorizarea investiției.
 
Pornind de la un preț al aurului de 1.200 de dolari / uncie, proiectul minier de la Roşia Montană poate aduce peste 5 miliarde de dolari în economia României, din care 2,3 miliarde USD ca venituri ale statului din taxe și impozite și 2,9 miliarde USD ca încasări ale furnizorilor și angajaților români. În total, proiectul ar aduce României beneficii directe şi indirecte de 24 miliarde USD și ar reprezenta una dintre cele mai mari investiţii străine din România. În plus, proiectul prevede o garanție de mediu de 146 milioane USD și investiții semnificative pentru patrimoniul din Roșia Montană. Mina de la Roșia Montană poate genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană și aplicând cea mai modernă tehnologie disponibilă.