Proiectul Roşia Montană câştigă noi susţinători

Marți, 8 noiembrie 2011 a avut loc la București cea de-a doua Conferință a Grupului de Susținere a Proiectului Roșia Montană care a avut ca temă centrală „Mineritul modern: dezvoltare  durabilă şi locuri de muncă”. 

Cu această ocazie, 18 autorităţi locale din zone cu tradiţie în minerit s-au alăturat Grupului de Susținere, mărind astfel numărul membrilor organizației la peste 70. Cele 18 primării care s-au alăturat Grupului reprezintă localitățile: Tomești, Bocșa, Băița, Bănița, Ribița, Vața de Jos, Aninoasa, Petrila, Vulcan, Ghelari, Baia de Aramă, Lupeni, Deva, Brad, Petroșani, Teiuș, Iara, Stremț.

În cadrul Conferinței, Grupul a luat în discuție principalele beneficii pe care proiectul minier le va aduce economiei locale, prin crearea a peste 3.600 de locuri de muncă directe și indirecte, absolut necesare în această perioadă de recesiune economică. 

La Conferință au participat și reprezentanți ai unor comunități din primele două țări producătoare de aur din Uniunea Europeană, Finlanda și Suedia, au arătat cum poate avea această activitate o contribuție majoră la dezvoltarea economică și socială.

 

Copyright Gabriel - Roşia Montană 2006 - 2012.
Toate drepturile rezervate www.gabrielresources.com