Impactul economic al Proiectului Rosia Montana
Proiectul Roşia Montană reprezintă o investiţie directă de peste două miliarde de dolari în economia României. Raportat la comunitatea în care se desfăşoară, proiectul va avea un impact economic semnificativ, pentru că va crea locuri de muncă, directe şi indirecte, va deschide noi oportunităţi de afaceri şi va aduce contribuţii importante la bugetele locale şi de stat.
Pentru a ne asigura că beneficiile economice ale proiectului se reîntorc în comunitatea de care aparţinem, am implementat în cadrul RMGC o politică a furnizorilor locali, în care aceştia ocupă un loc preferenţial. Prin această politică, ne dorim să susţinem dezvoltarea întreprinzătorilor locali, din comuna Roşia Montană şi localităţile învecinate. De exemplu, numai în 2008, cheltuielile pentru bunuri şi servicii la nivelul comunităţii locale au fost de peste 4 milioane de RON.

Tot în sprijinul investitorilor locali, RMGC a creat Roşia Montană MicroCredit, o instituţie de micro-finanţare destinată să sprijine antreprenoriatul la nivelul comunităţii locale. Având în vedere stadiul actual al proiectului Roşia Montană, activitatea MicroCredit este momentan suspendată, urmând a fi reluată la momentul potrivit.
Un alt beneficiu important al proiectului îl reprezintă crearea de locuri de muncă la nivel local şi judeţean. Şi în acest sens, în cadrul RMGC încurajăm atragerea de forţă de muncă în special din comunitatea impactată de proiect, comuna Roşia Montană şi zonele învecinate. Având în vedere că proiectul Roşia Montană va genera peste 2300 de locuri de muncă directe în perioada de construcţie, beneficiul adus comunităţii locale şi judeţene este unul deosebit de important.
Pentru a ne asigura că prin crearea de noi locuri de muncă vom aduce un beneficiu considerabil în comunitate, RMGC organizează periodic cursuri de formare profesională pentru membrii comunităţii locale.
Ce inseamnă 4 miliarde de dolari ?
Proiectul Roşia Montană va aduce României peste 4 miliarde de dolari, din care:
- 1.8 miliarde sunt beneficii directe ale statului român, în dividende, impozite pe salarii, redevenţe şi alte taxe.
- 2.4 miliarde de dolari bani cheltuiţi în România pentru resurse umane, energie electrică, transport, construcţii, reactivi, piese de schimb, etc.
Pentru a înţelege dimensiunea şi impactul potenţial al acestor sume, iată, spre referinţă, ce se poate face cu fiecare din ele. Cu 1.8 miliarde de dolari:
- Se pot construi aproximativ 20.000 de locuinţe ANL.
- Se pot face 270 km de autostradă, adică mai mult decât sunt în folosinţă în România în prezent.
- Se pot construi 40 de spitale municipale, fiecare din acestea având peste 300 de paturi.
- Se pot construi peste 300 de campusuri şcolare, fiecare din ele având cel puţin 24 de săli de clasă.
- Se pot construi peste 50 de km şi 40 de noi staţii de metrou, ceea ce ar însemna aproape o dublare a reţelei existente în prezent.
- Se poate face reabilitarea termică a peste 400.000 de apartamente.
- Se poate face reabilitarea a peste 400 km de cale ferată.
Ce inseamnă, ca exemplificare, 2.4 miliarde de dolari, investiţi în mediul privat din România:
- Această sumă reprezintă echivalentul salariului mediu pe economie pentru 300.000 de persoane, timp de un an.
- Suma reprezintă de peste 20 de ori mai mult decât investiţiile Nokia de la Jucu.




