Zgomot și vibrații la Roșia Montană
Documente: Plan de management al zgomotului şi vibraţiilor - 2006
Ne dorim ca zgomotul şi vibraţiile cauzate de exploatarea minieră să nu afecteze personalul minier, vizitatorii sau locuitorii aşezărilor din apropierea proiectului. De asemenea, ne preocupă starea clădirilor inclusiv a celor cu valoare culturală sau istorică, ce pot fi sensibile la efectele vibraţiilor.
Din acest motiv, am prevăzut deja o serie de măsuri de reducere a impactului zgomotului şi vibraţiilor asupra zonelor, cum ar fi:
- S-au identificat punctele sensibile (peste 20) care s-au stabilit ca puncte de monitorizare pentru zgomot sau/şi pentru vibraţii
- A fost elaborat un plan detaliat pentru dimesionarea încărcăturilor de puşcare, astfel încât în apropierea zonelor sensibile se va reduce treptat cantitatea de explozibil necesar puşcărilor
- Se vor aplica scuturi antizgomot utilajelor de forare şi altor utilaje cu niveluri de putere acustică mari
- Se folosesc bariere de protecţie (zgomot şi vibraţii) ca elemente specifice de protecţie – berme din pământ cu înălţimea de minimum 5 metri
- Pe timpul nopţii se vor sista lucrările în apropierea zonelor locuite
Puşcările în fiecare carieră vor fi limitate la una pe zi de lucru. Puşcările pe timp de noapte vor fi interzise. Detonările vor fi amânate sau evitate în perioadele cu condiţii atmosferice nefavorabile (de exemplu atmosferă calmă, ceaţă, inversiuni de temperatură, vânt defavorabil).
Aşa cum procedează toate minele moderne din lume, vom implementa un program detaliat de monitorizare a zgomotului şi vibraţiilor şi, în funcţie de necesităţi, vor fi aplicate măsuri de prevenire/corectare.