Homepage Proiectul Roşia Montană Patrimoniu Cercetare arheologică la Roșia Montană

Cercetare arheologică la Roșia Montană

Cu suportul financiar oferit de RMGC, peste 80 de specialişti au cercetat 13 situri arheologice şi au descoperit, cu ajutorul oamenilor din comunitate angajaţi să participe în programul de cercetare, 10.000 de artefacte care au fost conservate, reabilitate şi în valoare în viitorul Muzeu al Mineritului.

În anul 2000, cu finanţarea companiei Roşia Montană Gold Corporation, au început cercetările, cu participarea echipelor de arheologi de la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi de la Institutul Naţional al Monumentelor Istorice pentru evaluarea potentialului arheologic şi arhitectural al Roşiei Montane.

În anul 2001 a fost instituit Programul Naţional de Cercetare “Alburnus Maior” prin Ordinul Ministrului Culturii. Cercetările arheologice preventive au fost coordonate ştiintific de către Muzeul National de Istorie a României (Bucureşti) şi autorizate de către Ministerul Culturii şi Cultelor.

Principalele obiective ale programului de cercetare interdisciplinară au fost:

  • cercetarea patrimoniului arheologic, înregistrarea datelor rezultate din săpături şi periegheze (baze de date arheologice şi cartografice, arhive digitale de imagini, etc.), precum şi publicarea integrală a rezultatelor cercetării în seria Alburnus Maior sau alte studii de specialitate;
  • cercetarea galeriilor miniere romane şi medievale. Inventarierea şi propunerea de soluţii de conservare/restaurare a porţiunilor reprezentative;
  • delimitarea zonei de rezervaţie arheologică şi arhitecturală care va include porţiuni ale galeriilor miniere şi clădiri monument istoric;
  • realizarea evidenţei şi cercetării structurilor de patrimoniu industrial;
  • elaborarea unui studiu etnografic al zonei Roşia Montană - Abrud - Corna;
  • elaborarea unui studiu de istorie orală a zonei;
  • aplicarea procedurii de descărcare de sarcina arheologică a siturilor aflate în zona de impact a proiectului minier, pentru a permite ca în spaţiul respectiv să se desfăşoare activităţi economice;
  • redactarea unui proiect de realizare a viitorului muzeu dedicat mineritului din zona Munţilor Apuseni din cele mai vechi timpuri şi până astăzi.

În funcţie de rezultatele acestor cercetări reprezentanţii Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional au luat deciziile de conservare in situ a unor structuri şi monumente reprezentative, respectiv de continuare a cercetărilor sau s-a aplicat procedura de descărcare de sarcină arheologică, în conformitate cu prevederile legale.

Echipa de cercetători

Cercetările arheologice au fost coordonate ştiinţific de către Muzeul Naţional de Istorie a României, la derularea acestora participând un număr de 21 de instituţii de specialitate româneşti şi 3 din străinătate.

  • Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti
  • Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, Bucureşti
  • Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” Academia Română, Bucureşti
  • Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
  • Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, Academia Română
  • Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
  • Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
  • Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geologie, Cluj-Napoca
  • Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti
  • Centrul Român de Utilizare a Teledetecţiei în Agricultură, Bucureşti
  • Universitatea 1 Decembrie 1918, Institutul de Arheologie Sistemică, Alba Iulia
  • Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
  • Muzeul Judeţean de Istorie “Iulian Antonescu”, Bacău
  • Centrul Pentru Formare, Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii, Bucureşti
  • Complexul Muzeal Bucovina, Suceava
  • Centrul de Istorie Orală “Gheorghe Brătianu”, Bucureşti
  • Opus – Atelier de Arhitectură SRL
  • GeoEcoMar SRL
  • Gei-PROSECO SRL
  • NHN EcoINVEST SRL
  • Intel91 SRL
  • INTERGIS SRL
  • Doris Art SRL
  • Universitatea Toulouse “Le Mirail”, Franţa
  • Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS), Franţa
  • Universitatea Tehnică din Munchen, Germania

Seria monografică Alburnus Maior

Publicarea de volume ştiinţifice (versiuni bilingve în româna şi engleză) în cadrul seriei monografice Alburnus Maior. Cinci volume de cercetare ştiinţifică au fost publicate până acum şi alte 14 vor urma în viitorul apropiat (în română şi în engleză):

  • Alburnus Maior I – Rezultatele cercetărilor arheologice preventive din anii 2000-2001 – publicat în 2003
  • Alburnus Maior II – Monumentul funerar de la Tăul Găuri – publicat în 2005
  • Alburnus Maior III – Necropola romană de la Tăul Corna – publicat în 2008
  • Anthropos I – Roşia Montană. Studiu Etnologic – publicat în 2004
  • Anthropos II – Exploatarea Roşia Montană. Investiţii economice şi realităţi social-culturale (1919-1948) – publicat în 2007
  • C. Tamaş - Structuri de brecii endogene (breccia pipe – breccia dyke) şi petrometalogenia zăcământului Roşia Montană, Munţii Metaliferi, România – publicat în 2008

Rezultatele Programul Naţional de Cercetare Arheologică „Alburnus Maior” au fost prezentate în cadrul a diferite conferinţe, mese rotunde, ateliere de lucru şi expoziţii internaţionale şi naţionale de prestigiu.

ArheologieClick pe poză pentru a o mări

Zone protejateClick pe poză pentru a o mări